Marius Croitoru, declarația zilei despre lupta pentru play-off. „Nu avem valize pentru noi, dar de unde să avem pentru alții?”

Marius Croitoru, declarația zilei despre lupta pentru play-off. „Nu avem valize pentru noi, dar de unde să avem pentru alții?”
  • Publicat:

Două locuri au mai rămas libere în play-off-ul Ligii 1, iar FC Botoșani, Academica Clinceni și Chindia Târgoviște sunt cele trei echipe care se luptă pentru a le prinde.

Marius Croitoru a comentat în legătură cu lupta pentru play-off pe care FC Botoșani o duce cu Academica Clinceni și Chindia Târgoviște, iar antrenorul moldovenilor a făcut declarația zilei în Liga 1.

Antrenorul lui FC Botoșani nu crede în jocurile de culise și în premieri financiare ale adversarelor contracandidatelor în ultima etapă din sezonul regulat, toate acestea deoarece consideră că cluburile sunt sărace și nu mai au „valize” cu bani ca în trecut.

Marius Croitoru, declarația zilei despre lupta pentru play-off

„Acum 10-15 ani erau multe probleme, se ştiau dinainte şi retrogradatele, şi cine ia campionatul, şi cine se bate la promovare. Am prins şi eu acele vremuri… din cauza asta cred că a scăzut şi nivelul fotbalului nostru.

Dar acum, de 7-8 ani nu mai sunt astfel de discuţii cu dat la o parte, cu jucat pentru alte echipe… e o prostie imensă să crezi că un patron sau un antrenor se mai poate duce la un jucător azi să-i spună să o lase mai încet sau să joace mai bine că are primă de la nu ştiu cine.

Nu, pentru că îţi rişti libertatea, rişti suspendări şi alte lucruri. Nu merită pentru nimic în lume. De asta eu nu cred că mai există aşa ceva, ca o echipă să promită nu ştiu ce celorlalte. Şi nu mai are cine, că suntem sărace toate. Am ajuns să ne batem la play-off trei echipe care, din păcate, nu au bani nici pentru ele.

De unde bani pentru alţii? N-o să vedem valize… Noi n-avem pentru noi valize, de unde să avem valize pentru alţii? Noi nici portofele n-avem. E departe gândul ăsta. Probabil cine va avea şansă mai mare şi va gestiona mai bine aceste ultime 90-95 de minute va avea câştig de cauză”, a spus Marius Croitoru.

FC Botoșani, pe locul 5 în Liga 1 

FC Botoșani se află pe locul 5 în clasamentul Ligii 1 cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, cu 41 de puncte, la egalitate cu Academica Clinceni, ocupanta ultimului loc de play-off. Chindia Târgoviște este pe 7, cu 39 de puncte, după ce în runda precedentă a învins-o pe FC Voluntari, scor 1-0.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×